New

2012: time to see the beauty around you and to appreciate your friends
2012: time to have no regrets and to throw away unhappiness
2012: time to love like you never did.
2012: time to make yourself heard
2012: time to make changes in your life
2012:...

Continuati voi :)

Home

There is no place like home....unfortunately you can't be in two places at once.

E pentru tine V

Saruta-mi buzele rosii care te vor mereu aproape, mangaie-mi parul care e acum prea rasfatat si strange-ma in bratele tale in care exista dragoste.
Acopera-mi trupul cu frunze ruginii si deseneaza-le formele. Invaluieste-ma cu caldura ta si fa-ma sa uit de mine. Sa uit de frig, de somn, de lacrimi si de durerea zilelelor care parca au inghetat. Pedepseste tu timpul care e rau....ba curge prea repede, ba ne face necaz si se intinde lenes la soare.
Umple-mi privirea cu zambet cald ce imi aminteste de nisip si de papadii, de buburuze si de nasturi colorati.
Numara-mi bataile inimii care se infioara la atingerea ta. Numara-mi clipiri si gene. Numara-mi secunde si inchide orele in cutii de bijuterii, sa se infometeze si sa nu mai formeze ore. Si apoi zile, saptamani, luni...
Doar noi sa existam, in bratele tale, iubitule.
Picteaza-mi ochii in culorile dragostei tale, incatuseaza-mi mainile in jurul tau si saruta-mi fiinta. 
Ingana-mi murmurul vocii tremurate care te cheama neincetat, iar apoi ineaca-mi cuvintele in albastrul marii.
Ascunde-ma in stransa ta imbratisare si masoara-mi apoi fericirea pe care glasul tau o sporeste. Miroasa-mi sperantele si apoi poti sa ma saruti o noapte si-o zi.  Pentru ca tu esti fericirea mea si te vreau mereu langa mine.

Poetry

Astazi mi-a venit in minte una din poeziile mele de suflet, scrisa de dragul Nichita Stanescu, preferatul meu. Versurile vorbesc de la sine, asa ca nu mai are rost sa spun eu nimic.

 
Îmbrăţişarea

Când ne-am zărit, aerul dintre noi
şi-a aruncat dintr-o dată
imaginea copacilor, indiferenţi şi goi,
pe care-o lasă să-l străbată.

Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume,
unul spre celălalt, şi-atât de iute,
că timpul se turti-ntre piepturile noastre,
şi ora, lovită, se sparse-n minute.

Aş fi vrut să te păstrez în braţe
aşa cum ţin trupul copilăriei, întrecut,
cu morţile-i nerepetate.
Şi să te-mbrăţişez cu coastele-aş fi vrut.

Another Sunday book

          Dragilor, imi pare tare rau ca nu am mai scris demult despre o noua carte buna, ce merita citita, dar in ultima vreme  in listele mele de lectura s-au aflat carti de critica literara, romane englezesti din perioada victoriana, tragedii grecesti, romane din perioada interbelica, teorie literara si vestitele epopei ale lui Homer, Iliada, Odiseea, Eneida( pe care le-am dus la capat, cu eroism si cu mandrie). Nimic din toate astea nu cred ca v-ar fi invitat la lectura.
         Dar, printre atatea carti "de citit", mi-am gasit timp si pentru un autor pe care voiam sa il descopar de mult timp. Este vorba despre Dan Puric. Probabil multi dintre voi il cunosc pe actorul Dan Puric, pe scriitorul Dan Puric, pe oratorul Dan Puric sau poate, pe omul Dan Puric. Eu l-am descoperit ca orator si ca scriitor si da, pot afirma ca m-a convins ca este un "om frumos", asa cum spune el insusi. Tocmai de aceea astazi o sa recomand cartea lui, "Despre omul frumos", un sumum al interviurilor, prelegerilor si al meditatiilor sale care ne fac sa cautam in jurul nostru, la inceput stingheri, dar apoi indrazneti, oameni frumosi.
         Va invit sa cititi un paragraf si apoi sa decideti singuri daca merita, sau nu, sa continuati:

"A vorbi despre Omul Frumos in contextul in care traim, intr-o lume mutilata, a omului urat, intr-o lume schilodita, intr-o lume confuza, pe care, iata, o gustam din plin, ce provocare extraordinara! Lumea de azi se gaseste intr-un continuu proces de uratire. In noul imperiu al uratului, frumosul este doar o amintire, care abia mai murmura sub marsul triumfal al unei lumi schilodite, aflata in plina ofensiva.
Omul Frumos este ultimul strigat de salvare, este ultima reduta a umanitatii, in lupta cu oceanul de neomenesc care vine. Omul Frumos este ultimul suspin hristic pentru o lume aflata in cadere definitiva.
De fapt, lucrul cel mai important, in epoca pe care o traim, este sa avem capacitatea sa recunoastem Omul Frumos. Omul Frumos nu mai este la moda. La moda este omul util, la moda este omul eficient."

Enjoy!

Eu

"Sunt o idealista, caut frumosul pretutindeni!"- Hortensia Papadat Bengescu

Momente

Sunt momente in care am nevoie de raspunsurile pe care le caut cu infrigurare.
Sunt momente in care vreau sa simt ca sunt prezenta trup si suflet, nu doar trup.
Sunt momente in care am nevoie de muzica si culoare.
Sunt momente in care imi doresc sa nu simt nelinistea care imi distruge sufletul...asa cum se intampla acum.
Sunt momente in care am nevoie sa simt ca respir si sa nu ma lupt in zadar sa razbat la suprafata.
Sunt momente in care vreau sa imi strang visurile si sa le arunc departe intr-un ocean.
Sunt momente in care as vrea sa colectionez stele, papadii, abtipilduri, carioci, ace de siguranta.
Sunt momente in care as lasa sa-mi curga toate lacrimile pe care le am, sa nu imi mai ingreuneze sufletul.
Sunt momente in care mi-ar placea sa fiu undeva, departe si sa...ascult.
Sunt momente in care vreau sa am timp pentru scris.
Sunt momente in care nu as vrea sa imi mai simt sufletul trist, ci implinit si fericit.
Sunt momente in care am nevoie sa imi afund picioarele in nisip, sa las marea sa imi curete sufletul si sa respir cat pot de mult speranta din aer. Exact de ceea ce am nevoie acum. 

Scrisori neexpediate

Scrisoare catre Timp.

                  Draga Timp,

       Iti scriu pentru ca am atatea lucruri sa iti spun si pentru ca a sosit momentul sa fac asta. Esti un nastrusnic. Curgi fara mila si nu privesti niciodata inapoi. Te joci intruna si alergi ori prea repede, ori prea incet. De ce nu mai odihnesti? Nu imi asculti deloc rugamintile cand vreau sa imi lasi un pic de ragaz pentru lucrurile cu adevarat importante din viata mea. Treci peste oameni, lucruri, momente, imtamplari si ii iei cu tine doar pe cei care au curaj sa te urmeze.
       Vreau sa am timp sa iubesc si sa ma bucur de rasaritul meu cu ochi verzi. Lasa-mi timp sa citesc tot  ce am nevoie, sa scriu tot ce simt astfel ca nimic sa nu se piarda, si sa invat. Sa invat sa ma bucur de ceea ce am ca si cum as fi cel mai bogat om din lume. Sa invat ca oamenii sunt complicati si ca totul trece. Sa invat cum sa nu pierd amintiri si cum sa pastrez frumusetea vietii.
       Timp, vreau sa imi dai timp sa imi hranesc sufletul cu carti, cu muzica, cu dans, cu rasete si, mai ales, cu dragoste. Da-le timp oamenilor sa-si asculte constiinta si sa lupte pentru ceea ce isi doresc ei.  Mai lasa-ne sa ne bucuram de copilarie, de adolescenta, de joaca, de vant si abia mai apoi sa ne asumam responsabilitati.
Vreau sa am timp pentru persoanele dragi mie; pentru parinti, prieteni sau chiar necunoscuti. Am nevoie de timp pentru a descoperi oameni frumosi. Altfel, voi fi dezamagita.
      Mai am nevoie de timp ca sa ajung la marea mea draga, sa-mi inec sufletul si sa renasc odata cu soarele care saruta pe indelete valuri lenese. Imi trebuie timp ca sa cant, sa ascult, sa miros inceputuri, sa sarut, sa iau decizii, sa imi afund picioarele in nisip si sa ma bucur ca sunt aici, acum. Sunt o idealista, incerc sa iau tot ce e frumos din viata mea.
       Timp, vreau timp ca sa ajung acolo unde vreau sa fiu si sa fiu ceea ce vreau sa fiu. Imi cer dreptul la Timp.

                                                        Cu drag,
                                                                       EU.

El terribile farniente(continuare)

Dar nu e de ajuns. Simti cum furtuna din corpul tau se amplifica din ce in ce mai mult ca si cum te-ar prinde intr-un vartej si te-ar roti pana ce ti-ar sfasia pielea de pe maini , ti-ar strapunge intreaga fiinta si te-ar face sa uiti o existenta ratata. Ingenunchezi si simti cum usturimea pielii goale te cuprinde; cateva picaturi calde din sangele tau vulcanic se scurge pe cimentul uscat. Cauti cu infrigurare si cu o dorinta inspaimantatoare un punct in care sa-ti azvarli pupilele dilatate. Dar nu gasesti.

- Asteptarea omoara oameni. De cand eram eu mica, matusa mea il asteapta de unchiul O. care i-a spus ca pleaca sa cumpere castane. A plecat asa, de cum s-a trezit, in pijamale si cu halatul verde, lung si cu maneci scurte, lasand-o pe matusa in pat. Acum, la 15 ani dupa acea dimineata, matusa inca il asteapta. In aceeasi camera, in aceeasi camasa de noapte, care din alba a devenit gri. Papucii au ramas aceiasi, doar ca s-au rupt si usor-usor, au fost acoperiti de panze de paianjen. In unele zile deschide larg sifonierul care o intampina de fiecare data cu o simfonie de scartaieturi care o scot pentru o secunda din starea de letargie. Apoi scoate fiecare camasa a unchiului O. si o aseaza pe patul cu miros sec de naftalina. Si ramane asa, o ora, doua, trei ore, dupa care se prabuseste peste ele, cu fata in jos, tipand innabusit. De durere. Durerea e un ritual sacru. Cand ajungi la punctul maxim al suferintei tale, aceasta paraseste contingentul si ia proportii cosmice, lasand in urma pure emotii cotidiene. Fiecare durere este unica si urmeaza un ritual cu mai multe etape, incheindu-se cu apogeul unui vulcan ce erupe. Dar e straniu, pentru ca nu iese lava, ci lacrimi fierbinti. Si totusi, dupa atata timp, matusa inca e acolo, asteptandu-l si implorandu-l sa se intoarca. Sa o salveze. Dar eu... Eu nu mai sunt de aici. Ma dezintegrez in interior. Trupul meu sec aluneca pe marginea prapastiei, ideile imi sar in aer, durerile se scufunda in adancul unor balti murdare de pe drumurile prafuite de tara, rotitele creierului mult prea solicitat au clacat si acum scartaie, ruginite, incercand sa reporneasca. Gandurile au format un sir si se leagana de la stanga la dreapta, dupa care cad, unul cate unul. Visurile s-au sinucis si m-au lasat pustiita. E haos. Doar durerea si dorinta dragostei pure se inalta catre cer, lasand in urma bucati strivite de suflet. Sufletul meu.
Stiu! O sa plec in cautarea lui. Degeaba mi-am vopsit camera in rosu. Nu a venit. Nu a venit nici atunci cand am iesit pe scara, desculta si cu fata inflacarata de dorinta  zaririi chipului sau. Si nici atunci cand am aruncat toate cartile, hainele, papadiile, scrisorile si discurile lui pe fereastra. Dragostea nu ar trebui sa doara, ci sa te faca sa renasti in fiecare moment ak existentei binecuvantate de zambetul lui. Doare atunci cand se termina. Cand el pleaca si te lasa goala, asa cum nu erai cand te-a cunoscut. Si apoi, incerci cu greu sa uiti si sa te uiti. Sa nu te mai cauti. Dar el, el o sa se intoarca. Indiferent de ce ar zice D. Si toti ceilalti. Peste cateva minute, maine, poimaine, sau peste ani. Mai mult, o sa-mi iau haina albastra si o sa plec in cautarea lui. Da, da...si o sa port cerceii lui preferati. Poate asa o sa ma zareasca la un colt de strada. O sa-mi iau si o pereche de manusi , un volum de poezii, lumanari de ceara, un bec, roze albe, un scaun, oja, un mar. O sa-l caut pana ce o sa-l gasesc. Si atunci o sa-i spun. Tot.
Si pleci...asa, agale, dar cu un pas hotarat pe strada in jos, lasand in urma bila mare de foc. Stii ca il vei ajunge, candva.

Foto: Rafael Dubreu