Back in Wonderland

           

               Am deschis usa cu putina emotie, ascultand cateva secunde, sa-mi dau seama ce se intampla. Apoi am ascuns la spate bucatelele de ciocolata pe care le pregatisem si care aveau sa fie "marea surpriza". De cum am intrat am auzit un strigat lung, de o bucurie imensa: "E Andreeeeeeaaaaaaa". Nu am avut nicio secunda pentru a respira pentru ca imediat m-au asaltat doua brate, si un zambet care alerga spre mine. Era Alexandru. Imediat a sosit si Stefan, care m-a imbratisat cu foarte multa putere. "Te-ai intors!!". Pupicii si imbratisarile nu au contenit timp de 10 minute si dragostea lor m-a invaluit. E cea mai mare dragoste de care am avut parte in ultima vreme.
              Iar apoi, incet, ne-am asezat pe scaunele si au urmat povestile marilor aventuri din vacanta lor, curiozitatea in legatura cu delfinii mei, cu magia sau cu Domnul Capcaun. Totul era asa ca atunci cand am plecat. Numai ca nazdravanii mei au mai crescut. Acum trebuie sa avem parte de mult mai multa magie, de si mai multa dragoste si Domnul Capcaun trebuie sa se straduiasca sa le tina piept cu mai multa putere. "Stefan, ti-era dor de mine?/ Daaa/ Pana la cer?/ Pana la cer si inapoi!"
           Aici putem face tot ce ne dorim, pentru ca mirosim a magie. Si cea mai mare magie pe care pot ei sa o faca este aceea ca acum sunt singurii care reusesc sa ma faca sa nu ma gandesc la nimic atunci cand sunt cu ei. Dragii mei copilasi au cea mai dulce imbratisare.
Cu greu ne-am inceput si ora de engleza, dar asta pentru ca le pregatisem o multime de surprize, cantecele si jocuri. Timpul cu ei inseamna joaca, o joaca ce inseamna fericire. Ah, si dragoste! Iar acum am dragoste.

P.S: Aici e site-ul Little School, in caz ca vreti sa vedeti cum sunt nazdravanii mei:
http://www.littleschool.ro/

De ce NU mai iubim barbatii

 

 Pentru ca nu au curaj sa-si exprime sentimentele.

 Pentru ca nu sunt hotarati.

 Pentru ca azi iti jura ca te vor iubi pentru totdeauna iar maine iti spun ca relatia voastra "nu merge"

 Pentru ca fac lucruri fara logica.

 Pentru ca pentru ei nu exista cuvantul "totdeauna".

 Pentru ca nu sunt discreti.

 Pentru ca nu ne fac surprize si au uitat ca ne plac florile.

 Pentru ca nu mai sunt dulci.

 Pentru ca pretuiesc mai mult sexul decat dragostea.

 Pentru ca e greu sa ii simti cu adevarat ai tai.

 Pentru ca nu au curaj sa iti spuna in fata ca nu te mai vor si prefera sa recurga la alte metode josnice.

 Pentru ca inseala.

 Pentru ca te parasesc exact atunci cand ti-e lumea mai draga.

 Pentru ca stiu sa conduca mult mai bine si se enerveaza cand o femeie nu se descurca.

 Pentru ca dorm mult si cu televizorul aprins.

 Pentru ca intalnesti unul ce are o imbratisare deosebita si apoi iti petreci intreaga viata cautand-o.

 Pentru ca nu sunt langa tine cand ai cea mai mare nevoie de ei.

 Pentru ca te impresioneaza si apoi dispar, lasandu-te cu un miros pierdut.

 Pentru ca nu te mai strang in brate la batranete.

 Pentru ca ajung acasa si se trantesc in fotoliu, uitandu-se la meci.

 Pentru ca avem nevoie de ei prea mult si nici macar nu au habar de asta.

 Pentru ca joaca teatru fara nicio motivatie.

 Pentru ca nu stiu sa te astepte.

 Pentru ca nu te inteleg cand ai ochii inlacrimati si vrei o imbratisare puternica.

 Pentru ca sunt misogini si se cred superiori.

 Pentru ca nu te ajuta cand te chinui sa-ti cari bagajele prin metrou sau RATB

 Pentru ca te privesc ca niste obsedati cand treci pe strada.

 Pentru ca nu spun "Te iubesc" in momentele in care chiar avem nevoie de asta.

 Pentru ca pleaca exact cand ne dorim sa ramana cu noi penrtu totdeauna.

 Pentru ca ne dezamagesc si ne fac sa ne dorim sa nu-i mai iubim niciodata.

Dragoste

                                                                                                                  
             Dragostea inseamna multe lucruri....cele mai frumoase vorbe pe care le-am citit eu vreodata despre aceasta mare enigma care ne conduce viata ii apartin lui Eminescu. Veronica trebuie sa fi fost o fericita...oricine ar da orice ca sa aiba pe cineva ca el...cu bune si cu rele. Astazi am descoperit o scrisoare pe care Eminescu i-a trimis-o Veronicai Micle si care exprima o dragoste extraordinara.
Enjoy!


                                                                         Din luna lui Iunie 1882.
                                                                                   A plâns scriind-o.

            Îngerul meu blond,


Te-aş acoperi toată cu sărutări, cum argintarii îmbracă cu pietre scumpe icoana Maicii Domnului, dacă ai fi de faţă; aş face-o în gând, dacă n-aş fi atât de gelos precum sunt. Tu îmi faci imputarea că nu-ţi vorbesc de loc de amor - dar tu nu ştii că amorul meu e un păhar în adevăr dulce, dar în fundul lui e plin de amărăciune. Şi acea amărăciune, care-mi turbură pururea amintirea ta, e acea gelozie nebună, care mă face distras, care mă amărăşte şi când eşti de faţă, şi când nu eşti. Veronicuţa mea, dacă acest sentiment care tâmpeşte mintea şi stinge-n om orice curaj de viaţă, n-ar învenina pururea zilele şi nopţile mele, dacă n-ar fi ingredienţa fatală a oricărei gândiri la tine, aş fi poate în scrisorile mele mai expresiv şi mai vorbăreţ. Tu trebuie să ştii, Veronică, că pe cât te iubesc, tot aşa - uneori - te urăsc; te urăsc fără cauză, fără cuvânt, numai pentru că-mi închipuiesc că râzi cu altul, pentru care râsul tău nu are preţul ce i-l dau eu şi nebunesc la ideea că te-ar putea atinge altul, când trupul tău e al meu exclusiv şi fără împărtăşire. Te urăsc uneori pentru că te ştiu stăpână pe toate farmecele cu care m-ai nebunit, te urăsc presupuind că ai putea dărui din ceea ce e averea mea, singura mea avere. Fericit pe deplin nu aş fi cu tine, decât departe de lume, unde să n-am nici a te arăta nimănui şi liniştit nu aş fi decât închizându-te într-o colivie, unde numai eu să am intrarea. Şi această amărăciune e uneori atât de mare, încât pare c-aş fi vrut să nu te fi văzut niciodată. E drept că viaţa mea ar fi fost săracă, ar fi fost lipsită de tot ce-i dă cuprins şi înţeles, e drept că nu te-aş fi strâns în braţe, dulce şi albă amică, dar nici n-aş fi suferit atât, nici n-aş fi trăit pururea ca un om care duce un tezaur printr-un codru de tâlhari. Oare acel om, pururea în pericol de a-şi arunca viaţa pentru acel tezaur şi pururea în pericol de a-l pierde, nu-şi zice în sine uneori că, cu toate că iubeşte tezaurul, ar fi fost - nu mai fericit, dar mai puţin nefericit să nu-l fi avut? Aşa zice poate, dar cu toate acestea nu-l lasă în pădure, cu toate acestea-l iubeşte mai mult decât viaţa. Aşa te iubesc şi eu - mai mult decât viaţa, mai mult decât orice în lume şi pururea cu frica-n sân, aş vrea să mor or să murim împreună, ca să nu mai am frica de-a te pierde. Ţi-am spus, Nicuţă, că pentru mine viaţa s-a încheiat. Ce-mi mai spui tu, că sper să aflu alt amor cu uşurinţă şi că nu apreciez îndestul dragostea ta? Nu mai sunt în stare şi nu voi mai fi de-a iubi nimic în lume, afară de tine.
Dac-ai cunoaşte această mizerie sufletească care mă roade, dacă ai şti cu câtă amărăciune, cu câtă neagră şi urâtă gelozie te iubesc, nu mi-ai mai face imputarea că nu-ţi scriu uneori o vorbă de amor. În acel moment te-aş săruta, te-aş desmierda, dar te-aş ucide totodată.
Momoţelule, îţi sărut mânile tale mici şi genunchii tăi cu gropiţe şi gura ta cea dulce şi părul şi ochii şi coatele şi toată, toată te sărut şi te rog, te rog mult să nu mă uiţi deloc, deşi poate tocmai când vei şti că te iubesc ***, nu vei mai pune nici un preţ pe iubirea

                            
                                                                 lui Emin           

Desigur.

Desigur ca nu ma opresc aici....o sa continui. Sa iubesc cerul si valurile reci ale marii care ma trezesc la viata de fiecare data. As da orice pentru o ora pe plaja....mi-as da in dar sufletul. Sau ce a mai ramas din el. Am nevoie de mare si de stele in par. Am nevoie de soare in privire si de ploaie in suflet. Sa spele tot ce mai este pe acolo. Ploaia e buna, te curata si apoi esti ca nou. Am nevoie de muzica si de chibrituri, sa-mi ard gandurile si apoi sa nu mai existe niciunul. Vreau sa ma opresc. Si sa zambesc cum nu am mai facut-o de atata timp...Ah, si sa uit. O sa-mi cant dragostea pentru suflete pure...si o sa dansez cu vantul, pentru ca el chiar este etern.

Pretul culturii

            Cat mai suntem dispusi sa platim astazi pentru cultura noastra? Cati dintre noi aloca timp si bani pentru a-si rezerva portia de cultura? Si cati altii tind catre superficialitate, manifestand interes pentru evenimente minore ca insemnatate si ca valoare insignifiante? Cati dintre noi cunosc detaliile vietilor picante ale "vedetelor" care vaneaza publicitate? Si cati stiu informatii despre trecutul nostru istoric, despre marii artisti ai nostri? Nu mai avem timp, sau nu mai avem bani pentru informatii?
             Cu totii stim ca nimic din viata asta nu ni se ofera gratis. Pentru tot ceea ce primim urmeaza sa platim un pret, fie ca e acum, fie ca e mai tarziu.  Si mai stim ca totul se intampla cu un scop, insa nu stiu daca asta e doar o amagire sau o realitate. De multe ori am desoperit acel scop ascuns...iar de celelalte ori am sperat ca o sa aflu mai tarziu ceea ce nu intelegeam. Insa, trebuie sa existe un raspuns pentru tot.
             Tot mai multi dintre noi se multumesc sa primeasca informatii gratis. Platim un abonament la internet si asa avem acces la milioane de informatii...in parte adevarate, sau nu. Dar asta inseamna cultura? Nu...nu o putem avea astazi sau maine. O cultura necesita timp...si rabdare, stoicism si cercetare. Nici macar ziarele bune nu se mai cumpara...in schimb, la prima ora a diminetii 7 din 10 oameni au in mana ziarul Click si alte ziare cu imagini. Astea nu ne ofera nimic.
             Mai intalnim insa si oameni cu o cultura extraordianara, ceea ce ma bucura enorm. Deunazi am avut ocazia sa port o conversatie, in tren, cu un domn ce m-a impresionat. Pe langa variatele subiecte abordate, mi-a spus o vorba ce mi-a ramas in minte: "Nu astepta o ocazie, creeaza-ti una!" Da, inca exista oameni culti, care nu se dau inapoi de la "a afla" sau de "a citi". Pacat numai ca raman din ce in ce mai putini, iar tinerele generatii nu pun prea mare pret pe cultura. Bineinteles, exista si exceptii.
            Oricum ar sta lucrurile, o conversatie cu un om cult are o valoare infinita fata de neplacerile unei "discutii" cu cineva care nu isi vede lungul nasului si explodeaza de neinteres. Poate e momentul sa ne ingrijoreze situatia asta.

Satursday's book

 

           A venit toamna...asa ca m-am gandit sa fie si cartea noastra cu tema de frunze ruginite. Ca intotdeauna cand  melancolia isi face loc in sufletul meu, ma intorc la acelasi Nichita Stanescu si la poeziile lui ce ma invita in vis. Pentru mine Nichita Stanescu e mai mult decat un poet. E un suflet, o minune. Pacat numai ca a plecat prea curand...dar asta nu inseamna ca nu o sa-i iubim versurile la nesfarsit. Astazi o sa recomand volumul "O vizune a sentimentelor" (1964) si am ales o poezie asa...ca pentru o toamna plina de melancolie.

Emotie de toamnă

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.


Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
ca or să-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai să te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o să se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci mă apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.

        Si ca sa intregim cadrul tomnatic perfect, trebuie sa ascultam melodia lui Florin Chilian, "Doamna Toamna". Ceea ce m-a impresionat cel mai tare e faptul ca intr-o emisiune, fiind intrebat cine e Doamna Toamna, el a raspuns: "un vis". Uneori ni se pare ca noi insine suntem intr-un vis.

Enjoy!