Intre Agonie si Extaz

          Orologiul batu cu banala tristete ora 16:00 pentru a-mi aminti ca nu ma regasesc in aceasta lume plina de suflete transparente. Curcubeul nu mai zambeste deasupra noastra, soarele tipa de furie pe cer, iar norii se strang din ce in ce mai multi pe cer. Strazile gem de oameni ce cauta infrigurati cate ceva, oameni care nu isi gasesc locul. Timpul este cuprins de o dulce picoteala si parca uita sa mai curga. Viata a fost cuprinsa de uitare de sine, pamantul i-a fugit de sub picioare si, alunecand, s-a sfaramat in mii de bucati. Incerc sa le pun cap la cap, dar praful de pe ele nu ma lasa.
          Uitarea s-a asternut...putine lucruri s-au pastrat din marea legenda. Nimeni nu regreta trecutul si pana si notiunea de "trecut" si-a pierdut intelesul. Totul e prea departe. Sa se fi intamplat ieri, acum doua saptamani sau chiar astazi? Razele lunii, ce doarme lenesa pe cer, abia reusesc sa patrunda prin fereastra de fier. Peretii, in mod inevitabil 4, se holbeaza ca si cand nu m-ar fi vazut niciodata. Masa tremura de frica. O lingurita cade cu zgomot pe podea, un parfum danseaza cu un altul, creioanele zburda prin aer, cartile se retrag ingamfate in birou.
           Mi-am luat Eul in brate, l-am strans la piept si l-am inchis intr-o cutie de bijuterii. Poate ca nu  o sa se piarda. Scaunele rad sarcastic de teama mea. Totul pare din alta dimensiune. In teorie, as vrea sa ma trezesc. Dar e greu fara un ajutor si tocmai de acest ajutor mi-e o teama groaznica. Tavanul s-a desprins si zboara cu speranta spre cer. "Vai, tristetea mea, ce ma fac eu cu tine, cu mine?" Totul se destrama in jur. Mi-am aruncat bratele ca pe niste manusi intr-un colt, mi-am lasat picioarele sa cada ca niste cizme amortite, ca sa mi se poata ridica sufletul si sa zboare fara sa fie prinsa in lanturi. Acum e bine...

De ce iubim barbatii....??

         Pentru ca au ochii mari si limpezi si ne fac sa ne pierdem ori de cate ori incercam sa descoprim ce se afla in ei. Pentru ca sunt inalti, scunzi, blonzi sau bruneti si pentru ca raman la fel de chipesi si peste ani. Pentru ca  stiu sa ne zambeasca intr-un mod special atunci cand ne dau prioritate in metrou si pentru ca se strecoara pe langa noi ca sa traga sfiosi cu ochiul la titlul cartii pe care o citim sau la noile titluri din ziare. Pentru ca ne imbratiseaza cand ne este frig si ne fac sa ne dorim sa ramanem in bratele lor pe vesnicie. Pentru ca de fiecare data cand suntem triste sunt ei acolo sa ne priveasca si sa ne spuna ca totul va fi bine. 

            Pentru ca si cel mai serios barbat din lume se gadila ca un copil si ne implora printre rasete sa ne oprim. Pentru ca au o inteligenta nativa si se pricep la matematica, iar alteori se straduiesc sa ne expice fenomene complicate pe care oricum noi nu le intelegem. Pentru ca  ne fac cadouri exact cand avem nevoie. Si ne inteleg slabiciunea pentru haine, parfumuri, bijuterii, carti. Pentru ca pot sa ne tina in brate noapte de noapte, fara sa se plictiseasca. Pentru ca sunt haiosi, iar bancurile pe care le spun ei sunt cele mai amuzante. Dar si deoarece  barbatii iubesc cainii si, chiar si un barbat in costum isi scoate la plimbare bichon-ul proaspat spalat.

          Fiindca se straduiesc sa ne gateasca si asteapta cu inima stransa sa le spunem ca ne place. Pentru ca stiu cum sa ne faca sa ne simtim speciale. Si pentru ca duc gunoiul, iar noi ne relaxam privind la televizor. Deoarece ne amuzam auzindu-i cum canta in baie tot felul de melodii din anii ’70. Pentru ca ei pot sa ne deschida borcanele de compot si stiu sa schimbe windows-ul. Pentru ca ne uitam lung la fundul lor, iar ei nici nu-si dau seama de asta. 

           Pentru ca sunt tandri, dulci, ne insenineaza ziua cu o floare sau doar cu un sarut si pentru ca observa cand ne schimbam coafura, hainele sau culoarea unghiilor. Pentru ca incearca sa ne inteleaga, desi nici macar noi nu ne intelegem uneori si pentru ca vorbim 90% din timpul nostru despre ei. Pentru ca iarta  unele lucruri pe care noi nu am fi capabile sa le iertam si se poarta cu noi la fel de dragastos. Pentru ca se joaca cu parul nostru si ne lasa sa ii ingropam in nisip la mare. Pentru ca sunt sinceri. Mereu.

           Pentru ca sunt asa si nu altfel, pentru ca ne completeaza si fara ei existenta noastra ar fi inutila. Pentru ca ne iubesc si ne arata asta, iar noi ii iubim pentru ceea ce sunt si pentru ca ne imbratiseaza la fel de strans la batranete si ne fac sa ne  simtim cele mai frumoase din lume…

Drink, music, book...

         Zapada, miros de Craciun si....ce credeti? Nabokov, "Invitatie la esafod"....este un cadru perfect pentru zilele lungi de iarna, in care te bucuri de linistea camerei tale si de mirosul de zahar ars ce se strecoara pe furis din bucatatarie. Totul e unic aici...intre acesti 4 pereti ai ras, ai plans cand ai avut prima dezamagire si credeai ca s-a sfarsit lumea pentru tine, te-ai simtit cel mai nefericit om din lume, totul ca sa renasti peste un an si sa fii la fel de....indragostit. Aceste lucruri au ramas aici si aici o sa le gasesti peste 10 ani, cand o sa iti regasesti sufletul de copil intre cearsafurile cu Sailor Moon. Aaa...si pentru a completa o zi de relaxare, e musai o ceasca de ciocolata calda. Romanul lui Nabokov reuseste sa tina in suspans orice cititor si uimeste prin absurdul regasit in fiecare pagina pentru a exploda in final. Bineinteles ca lectura va fi mult mai placuta cu melodia Enyei, "Only time". Reuseste sa contureze cadrul de care ai nevoie pentru a intra intr-o lume de poveste, povstea ta.
           Read, listen, and enjoy!

Pierduta printre voi...

         

              Astazi o inima a incetat sa  mai bata…Priveste ca un spectator piesa ce se joaca pe scena vietii fara sa mai tina firul povestii. Se joaca cu un tragism  dostoievskian, ce o face sa se piarda in lumea in care nu isi mai gaseste locul. A obosit sa mai spere ca se va inalta si ca va cunoaste o fericire nemarginita. E acolo. Sta si priveste in gol, amintindu-si de clipele in care putea sa prinda aripi si sa zboare in inaltul cerului. Momentele in care se simtea iubita, protejata, fericita ca un suflet cald ii este alaturi, au ramas pastrate intr-un colt al amintirilor vesnice. E trist ca nu mai poate spera. Un strigat de durere  ii sfasie fiinta. 

            A obosit sa astepte un rasarit incarcat de splendoare, care face totul sa renasca. Acum nu se mai zaresc nici razele sclipitoare ale soarelui ce mangaie valurile  ce se zbat cu putere sa sa scape din inlantuirea tarmului, sa fie libere. Cerul si-a pierdut din culoare, iar sufletul e tot mai gol. Nu, nu mai poate simti mireasma florilor in care iti afunzi nasul si ai impesia ca ai gasit o lume noua, o lume binecuvantata. Si nu mai poate inchide  ochii pentru a crede ca s-a pierdut in vartejul fericirii sa sa fie pierduta pe bratele sperantei.

          Aceasta inima nu se poate gasi, e pierduta in universul nemarginit si nu mai are speranta ca se va intoarce…nu mai poate iubi, caci totul s-a pierdut. “Iubire”, ce cuvant complicat…un sentiment ce te poate duce in lumea necunoscutului, pentru a exista acolo o viata, dar totodata te poate condamna sa traiesti in intunericul nefiintei. E o inima care e invitata la esafod…Dar ce lucru straniu! E chiar inima mea…  

Care EU....care TU?

Exista melodii care ne fac sa zambim desi uitam uneori cum sa facem asta....melodii care ne incalzesc sufletul si care sunt unice in insemnatatea lor pentru noi...
Listen and...enjoy!

http://www.youtube.com/watch?v=Ek3l8joNDZg&feature=related

Pentru ca traiesti in inima mea....

A trecut atat de mult timp de cand nu ne-am mai vazut...Inca mai am in minte prospetimea ta si zambetul tau de copil inocent. Atunci mi-a fost asa de greu sa deschid usa, caci ma temeam ca toate acestea sa fi disparut. Mi-am luat inima in dinti si am intrat. Un miros cadaveric m-a izbit in fata si am ramas socata de ceea ce vedeam. In camera era o lumina stearsa, pe noptiera zaceau teancuri de pastile. Ce repede se dusese frumusetea fetei tale!Din tot ce ai fost, doar zambetul si ochii au ramas neatinsi de cruda boala ce te ducea spre sfarsit. Nu stiam ce sa fac. Ochii-mi erau plini de lacrimi si cu greu puteam sa ma abtin, sa ma ascund de privirea ta. Dupa ce am stat langa tine, inca speram ca sunt intr-un cosmar din care aveam, sa ma trezesc in orice clipa.Desi erai schimbat total, inca iti puteam recunoaste zambetul si optimismul tau fara margini. Se spune ca in aceste momente iti pretuiesi cel mai mult viata si iti doresti din tot sufletul sa ramai aici, sa-ti continui marea ta povetse alaturi de cei pe care ii iubesti si te iubesc. Amandoi  speram ca o sa facem atat de multe lucruri impreuna...si ne aminteam de toate nazbatiile pe care le faceam cand eram mici. Mai stii cand stateam toata ziua si ne jucam jocuri video? Sau cand ne intorceam de la scoala si imi povesteai toate nazdravaniile pe care le faceai cu prietenii tai mai mari? Radeam amandoi cu gura pana la urechi si drumul era asa de scurt....Realitatea ne zdrobea insa visele pentru ca din baiatul chipes care erai, iti ramasesera doar zambetul si ochii. Vorbele te pot insela, insa ochii nu.Privind in ochii tai iti vedeam sufletul. Era atat de multa speranta si dorinta de viata acolo, era o intreaga lume ce urma sa fie descoperita...A trebuit sa plec, dar nu stiam ca era ultima oara cand ne vedeam. Nu ne-am spus "adio", ci doar "pa, noapte buna" pentru ca urma sa ne vedem in fiecare zi. Din pacate, nu a mai existat nici macar o a doua zi. Dimineata am aflat ca sufletul tau ne-a parasit ca sa existe pe vesnicie acolo sus, in cer...Poate ca iti este bine acolo, sau poate iti e dor de noi.Sper ca acolo esti implinit si ca nu esti singur.Cat despre noi, te vom pastra mereu in inima noastra si pentru mine vei ramane "Robert, prietenul meu vesel si plin de viata..." Imi e dor de tine...

E trist faptul ca totdeauna oamenii buni care apar in viata noastra stau prea putin si nu reusim sa ii pretuim atunci cand trebuie....poate din teama, sau poate din dorinta de a nu iesi din rutina, din monotonia ce ne acapareaza din ce in ce mai mult, care ne aminteste ca suntem singuri, ca vom fi singuri. Pana la urma, traim intre doua certitudini: faptul ca ne-am nascut, si faptul ca o sa murim. Restul.....e visare, dorinta si poate, credinta. Persoanele care apar in viata noastra ne indeplinesc acele dorinte si ne indulcesc diminetile somnoroase de vara. Dar, din pacate, totul trece, nimic nu dureaza vesnic, asa cum spun si cei de la Guns and Roses, "lovers always come and lovers always go", e firesc sa ne agatam de acele dulci minuni care se ivesc fara sa ne dam seama si care trec fara sa ne trezim macar din visare.Insa, fiecare lucru lasa o amprenta asupra noastra si ramanem cu amintirea unei suave adieri de vant sau a unui sarut fugar. Si tocmai momentele astea ne infrumuseteaza viata si ne reamintesc ca toate aceste persoane vor fi mereu pastrate in inima noastra pentru a ne indulci zilele....